Azi mi-am adus aminte ca citisem in urma cu ceva timp „Metamorfoza” lui Franz Kafka, si atunci ca si acum cred ca se potriveste perfect cu realitatea cotidiana. Acel miriapod in care se transforma personajul principal nu e altceva decat ceea ce suntem, ceea in ce ne transformam noi, e omul care luptand pentru cei dragi uita de ei, cel care in goana sa dupa interesele materiale uita de latura spirituala, care lupta sa le ofere totul celorlalti dar uita de ei, care se izoleaza intre patru pereti cand are o lume intrega la dispozitie..
Acel miriapod, dincolo de cuvinte, nu e altceva decat sinele, care se lupta sa iasa din lumea pe care am creat.o incercand sa ajungem la ceea ce credeam noi ca este mai important, muncim atat mult pentrul lucruri trecatoare, incat atunci cand le dobandim ne dam seama ca suntem sclavii lor. Ficare dintre noi este un Gregor care lupta sa isi trimita copiii la cea mai buna scoala, sa isi ajute parintii asa cum ei au facut.o in trecut, care lupta sa fie cei mai buni in meseria pe care o au, ca la final sa isi dea seama ca au devenit prizonierii acestora, ca i.au invatat pe ceilalti sa depinda de materialitatea lucrurilor mai mult decat de spiritualitatea lor, ca intr-un final tot singuri ramanem, si toate lucrurile materiale nu ne vor ajuta, ca nu vom refugia, metaforic vorbind, sub canapeaua care ne va face sa ne simtim in siguranta.
Metamorfoza lui Kafka, dupa parerea mea, nu e nimic altceva decat metamorfoza omului contemporan care se transforma intr-o „insecta” pentru a dobandi lucruri materiale uitand de ceea ce conteaza cu adevarat, obisnuidu-se sa substituie prezenta sa cu lururi materiale, ca mai apoi sa isi dea seama ca cei din jur simt lipsa acesora mai mult decat a persoanei sale, si in final sa isi incheie existenta, singur, ingropat intr.un morman de lucruri netrebuincioase.
totulsinimic 