Probabil nu ai sa citesti niciodata aceste randuri, si daca le.as fi scris pe hartie si ti-as fi lasat-o pe birou inainte sa plec la munca nu ai fi citit nici macar jumatate din ceea ce am de spus…

Acum sunt singura, in baie, rezemata de usa, cu lacrimi in ochi.. Ma intreba ca de atatea ori cum am ajuns asa? Cum am ajuns sa accept atat de usor fiecare jicnire si fiecare cuvant care imi provoaca rani adanci? Cum am ajuns sa ma schimb atat de mult? Sa pun un zid intre mine si ceilalti. Stiu tie ti se pare normal ca eu sa fiu mereu partea vinovata, niciun barbat nu greseste niciodata cu nimic, femeia este paranoica, si tot ea interpreteaza ceea ce nu e… Daca ii spui mereu ca „nu gandeste” nu inseamna ca ai facut.o indirect proasta.. Inseamna ca ai vrut sa spui altceva… Daca nu e gata intr.o jumatate de ora asa cum zici si e gata in 40 de minute cronometrate pe ceas inseamna ca niciodata nu se tine de cuvant, dar tu atunci cand esti la o bere cu baietii si spui ca vi in zece minute, si ea te asteapta 3 ore sa mergeti undeva ” vai dar cu ce ai gresit asa de tare” sau atunci cand mergeti la un prieten ca ai de vorbit cu el 5 minute si plecati dupa patru ore nu inseamna ca nu te.ai tinut de cuvant inseama ca „asa e cand te intalnesti cu baietii”.

Stau si ma intreb ce caut aici cand puteam sa plec de atatea ori, de ce sufletul se incapataneaza sa ramana, sa dea toata iubirea pe care o are, fara sa ceara prea mult in schimb? Ma intreb oare ai apreciat macar odata ca am ramas langa tine atunci cand tu nu ai vrut sa lupti deloc pentru relatia asta? Ca au fost atatea cazuri in care am renuntat la mine doar ca tie sa iti fie bine..

Sti oare cate nopti au fost in care eu am stat langa tine in pat plangand? In care simteam cum suferinta imi blocheaza corpul? In care nu stiam daca ar trebui sa plec sau sa raman… Cate zile cand aveam nevoie de o imbratisare si poate de sustinere, in care aveam nevoie sa imi spui ca ai incredere in mine si ma.i dezamagit de fiecare data… In care aveam nevoie sa ma asculti nu sa imi spui ca nu te intereseaza prostiile alea, in care stateam si ascultam povesti despre ni stiu ce piesa la masina si ma gandeam care e diferenta intre o porcarie de piesa pe care oricum nu am cum sa o inteleg si ceea ce ti.am povestit eu, in schimb eu am ascultat in continuare, probabil aveai nevoie sa votbesti.

De cate ori am asteptat un mesaj de la tine atunci cand esti cu prietenii sau colegii sa stiu ca poate te gandesti la mine , nu l.am primit niciodata in schimb eu nu uit niciodata sa iti sctiu macar un „te iubesc” oriunde as fi.. Nu mi.e greu niciodata.. Si atunci ma intreb, toate lucrurile astea sunt in balanta? E normal ca unul sa dea totul si celalalt sa nu faca niciun efort. ….